Home » D:News » Casa în care s-a născut Hitler, sursă de controverse, la 70 de ani de la sinuciderea liderului nazist

Casa în care s-a născut Hitler, sursă de controverse, la 70 de ani de la sinuciderea liderului nazist

Publicat: 30.04.2015
Casa în care s-a născut Adolf Hitler generează numeroase controverse în Austria, la împlinirea a 70 de ani, joi, de la sinuciderea liderului nazist, informează afp.com.

„În fiecare an are loc acelaşi circ”, spune, cu nemulţumire, un locuitor din Braunau am Inn, un mic oraş din nordul Austriei, la vederea zecilor de protestatari antifascişti care se adună în faţa unei clădiri cu trei etaje a cărei faţadă a fost alterată de intemperii.

„Afară cu naziştii!”, strigă demonstranţii, din rândul cărora mulţi poartă hanorace cu glugă şi ochelari de soare, în ciuda timpului ploios.

Acesta nu este însă un oraş obişnuit şi aceea nu este o casă obişnuită: în spatele zidurilor clădirii de la numărul 15 de pe strada Salzburger Vorstadt s-a născut Adolf Hitler.

Şi, deşi joi se împlinesc exact 70 de ani de la sinuciderea dictatorului nazist în ruinele Berlinului, clădirea respectivă continuă să genereze controverse.

Clădirea este goală din anul 2011, întrucât proprietarul ei şi Guvernul austriac sunt prinşi într-o dispută în justiţie în privinţa viitorului ei.

O plăcuţă memorială oferă trecătorilor un indiciu despre semnificaţia casei: „Pentru Pace, Libertate şi Democraţie. Să nu mai existe niciodată fascism, avertizează milioane de morţi”.

Deşi Hitler şi-a petrecut doar primele săptămâni din viaţă în acea casă, ea a rămas ca un ghimpe în coasta autorităţilor din Braunau am Inn vreme de multe decenii.

Casa aparţine localnicei Gerlinde Pommer, a cărei familie deţine clădirea de peste un deceniu, cu excepţia unei perioade scurte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În 1972, Guvernul austriac a închiriat casa de la Gerlinde Pommer, încercând să elimine posibilitatea ca acea clădire să devină „un sit de pelerinaj” al neo-naziştilor, a explicat pentru AFP Karl-Heinz Grundboeck, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Austria.

În urma acelui contract, imobilul, care are o suprafaţă de 800 metri pătraţi, poate fi utilizat doar în scopuri socio-educaţionale sau ca o clădire de birouri.

La început, acel acord – în virtutea căruia Gerlinde Pommer primea o chirie de 4.800 de euro pe lună – părea că rezolvă o dilemă de ordin moral: „casa lui Hitler”, aşa cum este ea cunoscută, a devenit un centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi.

În multe privinţe, era „soluţia ideală”, potrivit unei jurnaliste de la ziar local, Monika Raschhofer, deoarece clădirea devenise un cămin „tocmai pentru aceia care erau eradicaţi în timpul regimului lui Hitler”.

Însă, în 2011, acel aranjament a fost rupt, după ce Gerlinde Pommer a refuzat, în mod surprinzător, să permită efectuarea unor lucrări de renovare, de care clădirea are mare nevoie.

După aceea, statul austriac a decis să ia câteva măsuri radicale.

„Am făcut o ofertă de achiziţionare, dar, în acelaşi timp, am căutat să găsim posibilităţi legale de expropriere”, a precizat Karl-Heinz Grundboeck.

Cazul a generat discuţii aprinse în rândul celor 17.000 de rezidenţi din Braunau am Inn, un orăşel aflat aproape de graniţa cu Germania, dar şi în restul ţării. Unii şi-ar dori ca imobilul să devină un centru pentru refugiaţi, alţii, un muzeu dedicat eliberării Austriei de sub ocupaţia fascistă.

Au existat şi câteva voci care au susţinut demolarea casei, însă ea face parte din centrul istoric al oraşului şi, din acest motiv, se află sub protecţia legislaţiei din domeniul clădirilor de patrimoniu.

Pentru coordonatoarea demonstraţiilor de protest, Astrid Hainz, plăcuţa memorială instalată pe faţada casei în 1989 nu este suficientă.

Autorităţile spun că vor să depună eforturi intense pentru a rezolva disputa, chiar dacă acest lucru va însemna „forţarea proprietarului să o vândă”.

O persoană care reprezintă o absenţă notabilă din aceste dezbateri publice este chiar Gerlinde Pommer, care este o femeie foarte discretă.

„A moştenit casa şi încasează acei bani fără să se achite de obligaţiile prevăzute în termenii acelui acord”, spune istoricul local Florian Kotanko. „Ar putea intra în istorie, donând pur şi simplu statului această casă”, a mai spus acesta.

La fel ca şi protestatarii antifascişti, Florian Kotanko este de părere că Braunau am Inn are o responsabilitate istorică pentru a se ocupa de această moştenire a sa.

„Ar fi obtuz să spui că ar trebui să o lăsăm să se prăbuşească sau să o aruncăm în aer, pentru că fascinaţia oamenilor pentru această casă nu va dispărea”, spune Florian Kotanko.

După părerea lui, această obsesie a turiştilor este asociată cu un concept formulat de teoreticiana germană Hannah Arendt, denumit „banalitatea răului” – ideea că Hitler s-a născut în spatele unor ziduri obişnuite, într-o familie obişnuită, din clasa de mijloc.

În schimb, localnicilor nu le place deloc această atenţie, deplângând faptul că oraşul lor cu faţade colorate este cunoscut în lume doar pentru faptul că reprezintă locul în care s-a născut unul dintre cele detestate personalităţi politice ale istoriei şi nu pentru arhitectura sa gotică sau pentru frumosul râu care îl traversează.

„Oamenii de aici nu merită acest stigmat”, a spus Georg Wojak, comisar districtual. „Singura vină a oraşului Braunau am Inn este că Hitler s-a născut aici”, a mai spus acesta.

Oricât s-ar strădui, este puţin probabil ca oraşul să rupă „lanţurile” care îl leagă de Adolf Hitler.

Hitler a vorbit despre Braunau am Inn chiar la începutul cărţii sale „Mein Kampf”, considerând „providenţial” faptul că s-a născut în „acel mic oraş de la graniţa dintre două state germane”.

Iar locuitorii săi încep să înfrunte trecutul cu o atitudine mai deschisă.

Au trecut zilele în care ei îi îndreptau în direcţia opusă pe turiştii care căutau acea casă, spune Monika Raschhofer. „Atunci când am oaspeţi, întotdeauna le arăt casa lui Hitler şi plăcuţa memorială. Ele fac parte din Braunau”, spune aceasta.

SURSA: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?